Pictorul Sorin Ilfoveanu este invitatul Cristinei Stănciulescu la GÂNDURI BUNE. În a doua parte a interviului exclusiv (publicat în premieră pe canalul YouTube al GÂNDUL), artistul vorbește despre începuturile sale ca pictor și călătoriile peste hotare, unde s-a îndrăgostit de anumite orașe-simbol ale lumii.
Cristina Stănciulescu: Bunica dumneavoastră a fost cea care a descoperit că aveți mână.
Sorin Ilfoveanu: Da. Ea nu știa, săraca… Aveam un profesor, îi spuneam „tata Guță”, eu am făcut liceul Brătianu, actualul Brătianu, din clasa I până în a XI a și am prins o perioadă de profesor extraordinară, între cele două războaie mondiale, printre care și acest profesor de desen, care a făcut Belle Arte la Paris.
Și care a văzut, cum spuneți, că am mână și i-a zis bunicii mele să caute să mă îndrume spre această meserie. Bunica l-a ascultat și m-a încurajat.
Cristina Stănciulescu: Ce desenați atunci?
Sorin Ilfoveanu: Păi ce face un copil. Desenam pe cărți, nu neapărat în bloc, iar desenele de copii sunt speciale față de desenele unui elev. Are o lume a lui. Am avut un cult față de desenele de copii, mă inspira cromatica lor, am avut teancuri de desene de copii, am avut norocul să fiu prieten cu unul din profesorii, Marinescu, unii au câștigat foarte multe premii internaționale cu desene de copii. Asta a fost el prima dată, a avut această idee să le dai copiilor numai tema. Ei să gândească, pentru că au o imaginație extraordinară.
Cristina Stănciulescu: Ei înțeleg mai bine arta…
Sorin Ilfoveanu: O simt mai bine. Nu înțeleg. Arta trebuie și înțeleasă, să ai o inteligență a inimii.
Cristina Stănciulescu: Femeia este prezentă în opera dumneavoastră. Mi s-a părut că are aceeași față în toate tablourile dvs.
Sorin Ilfoveanu: Da. Este o iconică de a mea, care este luată din arta bizantină. Multe personaje feminine au existat în realitate, dar trecute în această iconică, s-ar părea că seamănă.
Arta bizantină mi-a plăcut foarte mult. Am avut o apropiere. Nu pot să-mi explic de ce. Față de arta bizantină, de miniaturile artei catalane, artei irlandeze, artei persoane, orientale. Sunt foarte atașat. Când văd o miniatură simt o bucurie. De exemplu dacă văd o pictură a unui cunoscut pictor, care chiar dacă este mare, bucuria pe care o simt când văd o miniatură despre care nici nu știu de cine a fost făcută, marea majoritate a lor, că nu semnau, îmi dă o stare specială. M-am inspirat din această lume a miniaturilor.
Cristina Stănciulescu: Ați călătorit mult?
Sorin Ilfoveanu: Înainte de 1990 am călătorit cel mai mult, paradoxal. Fiind membru al Uniunii Artiștilor Plastici, făceam expoziții împreună cu Ștefan Câlția și am făcut multe expoziții în Norvegia, 7-8 ani, în Olanda, unde aveam o familie care ținea la noi, ne organiza expoziții, în Germania.
Dar mai târziu, după 1990, periodic, dar nu mai mergeam atât de mult, era ca un fel de a evada. Plecam câte o lună de zile, spuneam că atât ține expoziția. În general pașaportul ți-l dădea cu o zi înainte de vernisaj, îl rugam pe galerist să scrie în invitație cu două săptămâni înainte că e vernisajul și reușeam să îi păcălim.
Artiștii plastici au călătorit, nu au fost opriți. Dacă aveau expoziții. În Italia, Florența, au fost orașe care m-au sedus… Mi-au plăcut ca locuri. În Norvegia avem un prieten, profesor de istorie și a studiat la Cluj și știe toată istoria acestei zone balcanice, știe foarte bine românește și datorită lui am cunoscut Norvegia foarte bine, fiind o țară aspră, într-o zonă… bine, acum mai există, datorită tehnologiei, științei, acum asfaltul e curat.
GÂNDURI BUNE. Pictorul Sorin Ilfoveanu, invitatul Cristinei Stănciulescu la „Gânduri Bune” – Prima parte